Dumnezeule și Doamne al Puterilor și Ziditor a toată făptura,…
Ortodoxă
Dumnezeule și Doamne al Puterilor și Ziditor a toată făptura, Care, pentru milostivirea milei Tale celei neasemănate, pe Unul-Născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos L-ai trimis spre mântuirea neamului nostru și, prin cinstită Crucea Lui, zapisul păcatelor noastre L-ai rupt și ai biruit întru Dânsul stăpâniile și puterile întunericului; Însuți Stăpâne, Iubitorule de oameni, primește aceste rugăciuni de mulțumire și de cerere ale noastre, ale păcătoșilor, și ne izbăvește pe noi de toată căderea în păcat cea de tot pierzătoare și întunecată și de toți vrăjmașii văzuți și nevăzuți care caută să ne facă rău. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri rele, ci cu dorirea Ta hrănește sufletele noastre. Ca spre Tine totdeauna căutând și cu lumina cea de la Tine povățuiți fiind, la Tine, Lumina cea neapropiată și pururea fiitoare privind, neîncetată mărturisire și mulțumire Ție să înălțăm, Tatălui celui fără de început, împreună Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și Bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursa: Doxologia, Arhiepiscopia Iașilor